Cautare

2134 de rezultate pentru "grupul roche" (5.18 secunde)
Valeriu Stoica, membru in Grupul de initiativa pentru PLD, a declarat ieri ca au fost indeplinite "toate conditiile legale", pentru infiintarea formatiunii si ca totul, de acum, este o simpla formalitate.
"Vom activa in grupul independentilor, dar vom face demersuri pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor astfel incat acesta sa permita dreptul liber la asociere", a spus deputatul PLD de Suceava, Dumitru Pardau.
Pe de alta parte, sustinatorii Monicai Macovei, grupul parlamentar UDMR, cu 10 membri, impreuna cu grupul Aliantei D.A., cu 42 de senatori, ar fi trebuit sa cumuleze 52 de voturi.
Cel de-al treilea membru al structurii de conducere a conservatorilor, vicrepresedintele Nicolae Popa a demisionat din partid pe motivul asocierii numelui sau in mass-media la grupul presupusilor disidenti, asociere nedezmintita de seful PC, Dan Voiculescu.
Liderul PIN l-a prezentat pe Chiuariu ca facand parte din grupul de la Iasi, impus de Fenechiu, prietenul lui Viorel Hrebenciuc, pentru marele merit de a-i fi fost acestuia avocat.
El a sustinut ca va propune colegilor din Partidul Popular European masuri dure impotriva democratilor maghiari, inclusiv excluderea UDMR din grupul popularilor europeni. ... "Am multe indoieli ca acest partid (UDMR) a inteles ceea ce a negociat cu grupul PPE-DE din Parlamentul European.
Singurul impediment al intelegerii dintre PD si PSD este indeplinirea conditiilor puse de "grupul dur din PD", pe de-o parte si cele cerute de "grupul PSD de la Cluj", pe de alta parte.
Mitingul va fi sustinut de Blocul National al Revolutionarilor, Alianta Civica, Grupul pentru Dialog Social, Seniorii Ligii Studentilor 1990, Asociatia 15 noiembrie 1987, LADO (Liga Apararii Drepturilor Omului), AFDPR (Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania), Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia "Copiii Revolutiei", Fundatia Revolutionarilor '89 Timisoara, ALTAR Timisoara si Asociatia Memorialul Revolutiei 1989.
Iar Grupul de la Cluj, a spus si Ioan Rus, a spus si Vasile Dancu, am spus-o si eu in repetate randuri, nu mai exista", a declarat ieri Sarbu, dupa sedinta Biroului Permanent National al partidului.
Grupul de Investigatii Politice sustine ca activitatea de politie politica a SRI este coordonata de doi "apropiati" ai pretedintelui Traian Basescu si ca presedintele este complice la aceste practici din perspectiva calitatii sale de beneficiar al informatiilor.
Este pentru a doua oara cand presedintele tensioneaza astfel relatia cu angajatele de la grupul de televiziuni Antena, dupa ce in mai folosise apelativul "pasarica" intr-un dialog cu o alta jurnalista a trustului si o calificase ulterior drept "tiganca imputita".
"Voi depune maine plangeri penale impotriva liderului si viceliderului grupului PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu si, respectiv, Valeriu Tabara, pentru faptul ca au comis o infractiune in Parlament, prin care m-au scos din grupul PD si incearca sa ma inlocuiasca si din functia de presedinte al subcomisiei pentru spatiu", a declarat Nistoran.
Grupul de utilaje a reusit in seara zilei de 5 ianuarie a.c. ... Grupul de utilaje a fost dirijat si supravegheat de directorul general al RAJDP Constanta si de presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu.
Grupul de utilaje a reusit in seara zilei de 5 ianuarie a.c. ... Grupul de utilaje a fost dirijat si supravegheat de directorul general al RAJDP Constanta si de presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu.
El a afirmat ca Norica Nicolai are legaturi de afaceri cu oameni anchetati de DNA sau deja trimisi in judecata - grupul de afaceri Tender, d-l Patriciu si grupul Banca Transilvania, cu d-l Marius Nicoara, toti trei anchetati de DNA", a aratat presedintele Consiliului Judetean Cluj.
Candidatul PNT-CD la Primaria Capitalei, Aurelian Pavelescu, a declarat ca este mai inalt decat seful statului, avand 1,75 metri, si i-a adus aminte acestuia ca i-a fost avocat in dosarul Flota si a facut parte din grupul celor cinci colaboratori directi ai lui Traian Basescu in campaniile din 2004.
Dan Grigore a fost ales deputat de Ialomita pe listele PRM, a activat la grupul parlamentar al acestei formatiuni pana in iunie 2005, dupa care a devenit independent, iar din februarie 2006 a decis sa faca parte din grupul parlamentar al PDL.
"Nu am avut si nu vom avea nicio discutie cu A'Grupul de la ClujA' privind trecerea de la PSD la PDL.
Romania are 35 de deputati, dintre care doi sunt din Galati - Constantin Dumitriu, care face parte din Comisia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si din Grupul Partidului Popular European si al Democratilor Europeni, si Adriana Ticau, afiliata Grupului Socialist din Parlamentul European.
Din cauza conflictului creat de depunera candidaturii lui Miron Mitrea grupul senatorial a intrat intr-o pauza de consultari urmand ca ulterior sa transeze aceata problema.
google-analytics.com